Ploua.E frumos,imi place cand ploua.Degetele mele invart nervos o clepsidra.Nu las sa se scurga tot nisipul,intorc clepsidra pe o parte si pe alta,de parca as putea sa fac minutele,orele,veacurile sa treaca mai repede.Jocul acesta nebunesc al nisipului ma hipnotizeaza;intru in clepsidra,ca intr-un desert imens.Patrund mai intai cu degetele,pipai nusipul.E aspru si fierbinte,dar intru cu totul.E cald.Acum imi dau seama ca in unele situatii becul din camera poate fi un soare atat de arzator...Domnesc in clepsidra,ca un voievod,peste fiecare fir de nisip.Orizontul imi ofera numai dune si peretii clepsidrei,ca un cer.E interesanta aceasta perspectiva:de obicei soarele atarna pe cer...acum,pentru ca becul e undeva departe,dupa pragul de sticla,soarele pare sa fie din alta lume.Poate sa fie si un inger acolo,sa ma ia la un moment dat din clepsidra.In desert nu sunt ingeri,doar zei.Ei ne privesc din cer.Si iata ca cerul meu e unul fals,e sticla,asa ca am sa fiu eu insumi un zeu.Zeul din clepsidra.Totusi simt o fericire care imi alunga grijile si indoielile.Zeii sunt nemuritori:au trecut peste atatea milenii incat tind sa cred ca au uitat fericirea undeva in copilarie,intr-o scama de zare.Zeii nu stiu ce e fericirea...deci eu nu voi fi niciodata un zeu.